Fragment din volum:
“Am un prieten bun, care de fiecare data se agata de o singura persoana. La un dineu, vorbeste doar cu cel de pe scaunul invecinat. Pe toti ceilalti de la masa ii ignora. Mai mult decat atat, conversatiile lui sunt mai mult monologuri: de cele mai multe ori isi povesteste aventurile. Acum cativa ani eram la un chef si l-am observat vorbind intruna cu o doamna pe care n-o cunosteam. A doua zi l-am intalnit si mi-a spus ca s-a simtit foarte bine la petrecere. L-am intrebat cine era doamna cu care statuse de vorba toata seara. Mi-a spus ca nu stia absolut nimic despre ea, nici macar cine era, ca toata seara si-o petrecuse spunandu-i ei povestile lui. Doamna cea necunoscuta fusese, se pare, o ascultatoare-model.
Cunosc doi oameni, sot si sotie, carora le place sa le povesteasca tuturor prietenilor despre cele mai marunte certuri conjugale de-ale lor. Ei numesc lucrul asta darea de seama si o fac cu o enorma placere. In acest fel isi reevalueaza comportamentul unul fata de altul si isi inlatura sentimentele de vinovatie dupa o cearta. In acelasi timp, reprezinta modul in care ei doi, ca un cuplu, se raporteaza la cei din jur.
Mie, pe de alta parte, nu-mi place sa le dau celorlalti detalii despre experientele mele personale. Prefer sa le analizez in gand sau sa scriu despre ele. Daca cineva imi cere sa-i fac darea de seama, prefer sa inteleg, eronat, ca m-ar fi rugat sa bag de seama sa nu vorbesc prea mult. Sigur ca si eu simt nevoia de contact social si ca si eu incerc sa demonstrez cat de uman sunt cand pot, insa, de cele mai multe ori, prefer sa ma abtin.
Chiar si oamenii care imbratiseaza stiluri diferite pot comunica eficient intre ei. Spre exemplu sotia mea, copiii mei si eu, toti avem stiluri diferite de comunicare. Cu toate acestea, ne intelegem foarte bine."
Nu există încă recenzii pentru acest produs.
