Fragment din roman:
„CAPITOLUL 17 Toklo
In dimineata zilei urmatoare, Toklo nu o mai simti pe Lusa ghemuita langa el. Ingrijorat, se ridica in capul oaselor si isi roti privirea prin pestera. Sa fi fugit din nou?
Apoi ii auzi vocea venind din afara pesterii. Ursoaica statea de vorba cu Kallik pe malul paraului. Ujurak tocmai se trezise si el. Isi intinse oasele, dupa care ii facu un semn lui Toklo sa il urmeze afara.
Ploaia se oprise, iar printre norii grei se puteau distinge mici crapaturi, prin care razele soarelui se strecurau, timide. Pentru prima data de cand traiau pe Muntele de Fum, briza aducea un aer proaspat care ravasi blana ursilor. Toklo nu mai putea distinge decat un iz slab de fum. Iata un semn bun, gandi el amuzat, privind-o pe Lusa care pasea prin albia paraului impreuna cu Kallik, incercand sa calce cu laba pestisorii care treceau pe langa picioarele lor.
Toklo se uita la Ujurak cu coada ochiului.
- Cand ai spus ca vom porni la drum in dimineata asta, stiai deja ca ploaia va inceta? intreba el.
Ujurak dadu din umeri.
- Poate, raspunse e1lplecand de langa Toklo si pasind si el prin albia raului.
Toklo pufni nemultumit.
- Esti gata? o intreba Kallik pe Lusa, improscand cu apa in jurul ei. Si esti sigura ca piciorul nu iti va face probleme?
- Of! pufni Lusa. Sunt doar o gramada de blana uda si nefolositoare, nu-i asa?
- Nu, nu-i asa, raspunse Kallik, impungand-o pe Lusa cu botul in umar. Tu esti raza noastra de soare. Ai vazut? De cum ai iesit din pestera, soarele s-a intors! spuse ea inaltandu-si privirea catre Toklo, care ii incuviinta spusele cu o clatinare a capului.
- Hmm, o raza de soare grasa, prostuta si schioapa, se descrise Lusa oftand.”
Nu există încă recenzii pentru acest produs.
