Cartea este o poveste de dragoste plasată în Suedia şi China anilor 1732. Încăpăţânata Jess van Sandt crede că tatăl ei vitreg încearcă s-o dezmoştenească şi este determinată să-l oprească. Ajutorul apare pe neaşteptate în persoana frumosului scoţian Killian Kinross, el însuşi dezmoştenit de bunic. Tânărul trezeşte în Jess sentimente contradictorii - o înfurie dar o şi atrage. În încercarea de a-şi recupera averea, îi propune o căsătorie de convenienţă. Apoi, Compania Suedeză a Indiei de Est îi oferă lui Killian o şansă unică în viaţă - aceea de a participa la o expediţie în China. Tânărul decide că nimic nu-i poate sta în cale, nici măcar noua lui soţie. Aşa că porneşte într-o călătorie îndrăzneaţă spre Orientul Îndepărtat, crezând că a reuşit să-şi lase trecutul şi sentimentele în urmă. Dar călătoria nu iese cum spera. În ce mod vor evolua lucrurile, aflaţi singuri citind cartea Christinei Courtenay, incitantă şi foarte frumos scrisă. |